Sarbatoarea Rubarbarului – o sarbatoare delicioasa la Saschiz

Ok, fie! Prea bine, recunosc sunt o pofticioasa de dulciuri. Ceea ce in afara catorva kilograme in plus, nu e un lucru chiar atat de rau. Asa am ajuns sa cunosc retete traditionale, locuri noi, oameni faini si multe, multe povesti. Asa am ajuns sa degust dulceata de lapte (da, da ati citit bine) a Ancai Dalmasso din Saschiz, la care am ajuns intr-o zi de toamna la o degustare de dulceturi, care s-a trasformat intr-o degustare de clatite pregatite de Chef Charlica Clatita, toate asezonate cu multe povesti.Degustare dulceata Casa de pe DealCasa de pe Deal Saschiz

Printre multele dulceturi gustate mi-a atras atentia si cel de rubarbar. Cu plantuta aceasta facusem cunostinta in urma cu un an la Veseud, cand Lucre ne-a facut o placinta cu el, dar gem era prima oara cand mancam. Anca mi-a povestit atunci ca in Saschiz are chiar loc Sarbatoarea Rubarbarului in fiecare an pentru care tot satul pregateste ceva, anul trecut ea facand inghetata de rubarbar. V-am spus ca sunt pofticioasa? Asa ca mi-am trecut in calendar data de 6 mai 2017, data in care sa revenim la Saschiz.Saschiz Romania

Desi se anuntase ploaie multa in weekendul cu pricina, nici gand sa renuntam – programul pus pe Facebook de Vecinatatea Femeilor din Saschiz era prea interesant: marsul placintelor de rubarbar, concerte de orga si chitara clasica in biserica evanghelica, ateliere de gatit pentru copii –  totul bine organizat pe ore. Ne-am luat pelerinele si umbrelele, si la Sarbatoare cu noi! Ne-a plouat tot drumul, dar ciudat – cu cat ne apropiam de Saschiz, ploaia isi pierdea din putere, iar cand am ajuns vineri dupa amiaza soarele chiar stralucea. Ne-am cazat si am luat-o prin sat sa vedem daca se pregateste ceva. Peste tot liniste si pace, nici un baner in centru comunei, nimic nu prevestea ceea ce avea sa fie a doua zi.Biserica Evanghelica SaschizBarza in SaschizPe drum in Saschiz

Ziua urmatoare, la ora 11 eram in curtea bisericii sa vedem daca oamenii nu au uitat de Sarbatoarea Rubarbarului. Deja era forfota mare– corturile erau instalate, localnicele taiau placintele care mai de care mai aspectuoase, fanfara canta, copii zburdau si soarele stralucea in ciuda prognozei care anuntase nori negri pentru acea zi.Sarbatoarea Rubarbarului Placinta Rubarbar

RubarbarPrajitura rubarbar

Au deschis Sarbatoarea preotii celor  doua biserici din sat. Au vorbit pe rand, si preotul evanghelic, si cel ortodox. S-a spus cate o rugaciune in germana pentru comunitatea de sasi si Tatal Nostru pentru cei ortodocși. Fiecare si-a facut cruce rugandu-se in legea lui. Mi-a placut mult momentul – era un semn ca cele doua confesiuni locuiesc in buna pace una cu cealalta.Deschidere Sarbatoare Rubarbar

Dupa care a incepul distractia cu….. marsul placintelor pe muzica fanfarei. Alexia s-a inscris la concursul de mancat prajituri de rubarbar fara maini si la atelierele de gatit unde a facut paste cu legume si s-a distrat peste masura. Marinel facea demonstratii de olarit la care au participat mai toti copiii.olarit Saschizatelier gatit

Adultii s-au inscris la drumetia pana la Cetatea din deal si au putut asculta concertele din biserica evanghelica care face parte din patrimoniul Unesco. Turn Saschiz

Am cumparat gemuri de fructe de soc si de coarne de la Pivnita Bunicii si, bineinteles, inghetata de rubarbar a Ancai de la Casa din Deal– motivul principal care ne-a adus la sarbatoare (plus dulceata de lapte :)). Am gasit si o fata de masa cu motive sasesti pe care am cumparat-o pentru tanti Leni din Germania sa ii aminteasca de Romania.Dulceturi Sarbatoarea Rubarbarului Casa de pe DealSaschiz souvenir fata de masa Saschiz

Tot parte din eveniment a fost si Bike&Brunch, o tura cu bicicletele peste dealurile din jur cu plecare din Sighisoara si sosire in Saschiz. Daca ar fi fost si o varianta mai usoara pentru copii, poate am fi participat si noi, desi am fi ratat multe din distractiile de la Sarbatoare. O sugestie pentru data viitoare ar fi ca biciclitul sa aiba loc a doua zi, astfel si Sarbatoarea ar tine mai mult timp.biciclete Saschiz

A fost un eveniment local organizat de femeile din sat care fac parte din Vecinatate, cu multa pasiune si dorinta de a reusi – calitati din plin regasite la oamenii calzi din Saschiz. Pe la 3 dupa-amiaza,  Sarbatoarea Rubarbarului s-a incheiat, iar la 5 a inceput o ploaie cu piatra. Chiar glumisem cu Anca la inceput cand mi-a zis ca nu avea cum sa nu fie vreme buna cand 40 de femei din Vecinatate se roaga toate in acelasi timp. Avand in vedere asa un perfect timing, inclin sa cred ca a avut dreptate.Vecinatatea Femeilor din Saschiz

Si ne-a intors obositi, dar fericiti la pensiunea Keisd dupa  o zi plina. Aici Loredana – gazda noastra ne-a intampinat cu prajitura si compot de rubarbar ca sa mai prelungim putin Sarbatoarea  in timp ce admiram cetatea din curtea pensiunii. Din cand in cand ne mai intrerupeau cloncanitul berzelor. Am stat la povesti despre sasi cu ea si cu Johann pana seara tarziu, timp in care am gustat si un fel traditional sasesc servit doar la Sarbatori mari despre care imi povestise cu o zi inainte. Loredana cred ca a intuit fara sa ii spun ca sunt pofticioasa si ni l-a facut :).Pensiunea Keisd Saschiz

Ne-am despartit a doua zi de gazdele noastre ospitaliere lund-o catre Cloasterf pe drumuri mai putin stiute, dar recomanadate de Johann, ocazie cu care am gasit si cateva locuri numai bune de biciclit. Asa ca s-ar putea sa ne intorcem mai curand decat am planificat in Saschiz la o tura pe Colinele Transilvaniei. Apai, trebuie sa dam jos prajiturile cu rubarbar mancate la Sarbatoare, nu?Saschiz TransilvaniaSaschiz Transilvania Romania

Comentariile sunt închise.