Picnic in Transilvania

Cine ar fi crezut ca atunci cand mi-am propus sa ajung intr-o vacanta in Transilvania in acest an, o sa o ajung deja de 2 ori pana la mijlocul anului?…si am sentimentul ca voi mai ajunge o data pana la sfarsitul lui. Mai mult, cred ca in doar 3 locatii din lumea aceasta am  revenit a doua oara, fiind o persoana careia ii place sa descopere mereu locuri noi. Si totusi m-am intors a doua oara la Veseud…sa fac placinta cu rubarba de care v-am zis in urma cu o luna, sa revad oameni dragi, sa ma lafai in hamac cu un pahar de socata in mana si sa experimentez un altfel de picnic in Transilvania, pe muntele Cindrel.

De picnic, vorba vine picnic, caci e o experienta in toata regula…cu drumetie, cu traditii, cu un strop de istorie si cu mancare multa si bunaaa. …asadar, de picnicul in livada cu cirese aflasem de la o prietena anul trecut. Nu a fost cum mi-a descris ea….a fost mult mai bine. Dar sa va povestesc pe indelete. Locatiile picnicului difera, noi am mers la cel de la Cisnadioara. 

Ideea e ca ori de cate ori plecam in afara, vrem sa vedem traditiile tarii respective si luam tot felul de excursii: seara turceasca, bulgareasca, frantuzeasca etc…cam asa a a fost si pentru cele 3 portugheze care ne-au fost alaturi in drumetie. Pe langa ele, multi romani, oameni faini care au vrut sa petreaca o zi altfel. Ghid ne-a fost Cristi, un superghid, care ne-a povestit istoria Cisnadioarei, a Richisului si a Cartei, locuri pe care sper sa le vizitez in urmatoare mea vizita in Transilvania. Dar sa revenim la Picnicul din Cindrel. Am plecat din Veseud la 9:30 ca sa ajungem la Cisnadioara la 10:30. Locul de intalnirea  a fost casa familiei Sutea, in spatele bisericii evanghelice. Cafeaua era aburinda si henclesul mirosea demential. Pentru cei care nu stiu, henclesul este o prajitura tipic saseasca pe care am facut-o de Paste la Veseud, alaturi de cozonaci si paine traditionala – gasiti poze pe Facebook.  In plus, mancaruri care mai de care mai apetisante ne asteptau sa le impachetam si sa le luam la picnic cu noi. Zis si facut!

Si am plecat in drumetie pe Valea Argintului, pe colinele Cisnadioarei…cu ceapa verde in rucsac, cu copii in spate si cu prichindeii mai mari zburdand printre noi.

Am descoperit locuri cu adevarat wow, vai nemaipomenite, am mers in sir indian, si am ajuns la locul de picnic.Varful colinei cu o panorama minunata catre Rasinari….. avea sa fie locul nostru de picnic.

Mai printre stropi, mai printre soare, adapostiti de umbrele am degustat bucatele ce ni le-am luat cu noi. Mi-a placut in special drobul si tarta cu branza. Am mai ascultat cateva povesti, si la drum pe carari de putini stiute.

Am salutat ciobanestii, si oitele, am cules cirese direct din copac, copii au gasit si ceva zmeura, am admirat un arici (dar care s-a speriat de atata popor, s-a facut ghem si s-a ascuns pana sa apuc sa il pozez).

Am trecut un parau alunecos cu ajutorul domnilor din grup (Multumim, domnilor :)!). Acesta a fost momentul in care portughezele au spus ca nu pot zice ca nu au avut parte si de aventura! E drept a fost din plin! Oricum, nimeni nu a cazut in parau!

Si ne-am intors la doamnea Sutea, gazda noastra, care ne astepta cu o tocanita de galbiori cu cartofi zdrobiti si o salata verde cu loboda rosie si agrise intr-o covatica de paine… (off, iar imi ploua in gura)…

Iar despre deserturi ce sa va mai spun…mai bine las pozele sa vorbeasca. Ah, daca sunteti la dieta…nu va recomand sa mergeti la picnic…eu inca ma mai duc de 3 ori pe saptamana la sala ca sa imi revin, dar merita…Si da, as repeta oricand experienta!

Dupa ce ne-am potolit foamea, am profitat de ocazie sa o intreb pe doamna Sutea reteta pesto-ului de patrunjel si de marar ….delicioase…promit sa le fac dupa ce ies de la cura ca alternativa la pesto-ul clasic din busuioc.

Ne-am luat la revedere, dar cum Alexia avea deja un admirator, pe Robert, spre disperarea lui tati 🙂 🙂 , am hotarat sa mergem impreuna cu familia lui sa vizitam cetatea fortificata a Cisnadioarei…Aveti de urcat ceva trepte , dar privelistea e wow. In plus, in seara aceea avea loc un concert de muzica fado si daca am fi fost cazati in Cisnadioara, zau ca am fi ramas. 

Ne-am intors prin Cisnadie o minunatie de oras, care de n-ar fi fost steguletele tricolore de pe drum, as fi jurat ca sunt intr-un mini orasel din Germania.

Si ne-am intors la Veseud, unde singura mea dorinta era sa lenevesc in hamac cu socata langa mine. Pe seara am cunoscut oameni faini, care, culmea!,  ajunsesera la Veseud datorit primului meu articol, si cu care ne-am asezat la masa la un pahar de vin si o rata la cuptor. Alaturi ne-au fost si Lucretia, domnul Liviu si Christiana, de acum prieteni buni, cu care am stat la povesti despre calatorii si locuri wow pana seara tarziu.

A doua zi, am luat micul dejun in aer liber si am facut placinta cu rubarba pe care mi-o doream si am gustat din planta aceasta pentru prima oara in viata mea. E putin acrisoara, iar daca vezi planta in curte zici ca e o buruiana, dar prajitura e delicioasa. Cel putin asa a fost cea facuta de Lucretia! Si poate ne vedem la Ziua Zmeurei, un alt eveniment organizat in Transilvania, la care imi doresc din toata inima sa ajung. Poate cand s-o deschide Transfagarasanul si ajungem in zona.